Împrejurimi :: Mănăstirea Viforâta

Mănăstirea Viforâta. este o altă mănăstire veche situată în preajma oraşului Târgovişte. Refăcută de câteva ori în decursul secolelor, mănăstirea nu mai păstrează inscripţiile vechi.Se ştie că a fost construită de Vlad vodă Înecatul, la 1530, după unii autori drept mulţumită pentru biruinţ de la Viişoara din acel an. Acest Vlad vodă a fost fiul lui Radu cel Mare, fiind în ctitoria tatălui său de la Dealu, situată în apropierea Viforâtei. Fiind aşezată în afara oraşului Târgovişte, mănăstirea Viforâta nu a atras prea des atenţia vizitatorilor fostei capitale a Tării Româneşti ; de aceea nu ni s-au păstrat prea multe descrieri vechi ale ei. Unul dintre aceşti vizitatori, misionarul catolic P. Baksic, vedea pe la 1640, "afară din oraş, într-o vale din apropierea viilor", o mănăstire de maici, unde se găsea o biserică "frumoasă".

Un moment important din istoria lăcaşului îl constituie domnia lui Constantin Brîncoveanu, în care are loc a doua fază de construcţii. Cronicarul Radu Greceanu ne spune că Maria, soţia domnului, în călătoriile sale prin regiunea Târgovişte, a văzut la 1713 "mănăstioara" în stare rea, "unde doară numai sfînta bisericuce era şi foarte proastă, întunecoasă, nezugrăvită, fără clopotniţă şi fără curte, cu 2 - 3 chilioare numai... şi alt nimic, biserică veche foarte, care s-au mai dres odată de un Radu vodă"(Mihnea). Aceasta este prima descriere mai amănunţită a mănăstirii. Văzând această situaţie, doamna "se-au apucat întîi dă sfînta biserică dv i-au mai lărgit ferestrile, o au zugrăvit frumos, o au pardosit cu lespezi şi o au grijit precum să cade..., împodobitu-o-au şi pă din afară cu chilii frumoase dă piatră şi tot cu zid o au înconjurat, făcînd şi clopotniţă, lucru foarte gingaş şi cuvios". Din această epocă datează deci chiliile, clopotniţa şi zidul înconjurător, precum şi zugrăveala bisericii şi unele transformări ale acesteia. În chiliile mănăstirii funcţiona în sec. XVIII o şcoală, unde învăţau carte fiii locuitorilor dornici de instruire. Aflăm aceasta dintr-o însemnare din 1756, în care un anume Toma logofăt, fiul lui Vasile bărbierul, declara că a învăţat carte "numai la beserică întru sfînta mănăstire la Viforîta". În aceeaşi vreme, biserica a fost avariată de un cutremur.

Cutremurul din 1802 a cauzat însă mari stricăciuni, dărîmînd biserica. După cum rezultă din două documente din anii 1813 şi 1815, aceste stricăciuni au fost reparate de stareţa Iustina şi de Nicolae logofătul mitropoliei - epitropul mănăstirii. La sfârşitul lui mai şi începutul lui iunie 1821, când turcii au intrat în Târgovişte, mulţi locuitori din oraş, "spăimîntîndu-se de venirea turcilor", au fugit la mănăstirea Viforâta ; auzind că sunt mulţi băjenari acolo, turcii "au călcat" mănăstirea, de unde "au jefuit tot ce au găsit". Parte din cărţile vechi, aruncate în curte, au fost recuperate după plecarea turcilor.Reclădirea bisericii şi a chiliilor "din nou, de jur împrejur", s-a terminat în 1837, fiind necesare "simţitoare cheltuieli" din partea mănăstirii. De-abia terminate aceste lucrări, cutremurul din 11 ianuarie 1838 a dărâmat mare parte din clădiri, după cum se spune într-un document din 28 iunie 1838, prin care se cerea ajutorul locuitorilor în vederea refacerii mănăstirii. Biserica şi chiliile au fost parţial reclădite după 1838, când turlele au fost refăcute din lemn. Transformată în atâtea rânduri (ultima oară după cutremurul din 1940, când clădirile au fost refăcute din nou), mănăstirea şi-a pierdut în mare parte valoarea artistică de monument. Dintre obiectele de preţ ale mănăstirii, amintim două icoane reprezentând pe sfântul Gheorghe omorând balaurul, una din 1631, cealaltă din 1698 : prima, donată mănăstirii de Leon vodă i şoţia sa, Victoria, a fost executată de zugravul grec Mavros, fiind îmbrăcată în argint. Într-una din sălile de la intrare a fost amenajată o expoziţie de carte veche şi odoare. Iconostasul şi mobilierul bisericii au fost executate în 1869 de cunoscutul sculptor Carol Storck. Printre cei care au fost vizitat aceast mănăstire putem menţiona pe Anton Pann, care dorea să fie înveşnicit aici, şi pe Vasile Cîrlova. În cimitirul mănăstirii se află monumentul funerar al generalului Matei Vlădescu, erou al războiului de independenţă, realizat de Carol Storck, precum şi cel al profesorului Vasile Vizante, apărătorul răsculaţilor din Giurgiu din 1873.